X
Importanta Igienei In Machiajul Profesional

Microbii si virusii devin din ce in ce mai puternici, insa avem inteligenta sa-i eliminam sau sa incercam pe cat posibil. Avem tehnologie, stiinta si din ce in ce mai multe posibilitati de indepartare a microbilor si virusilor.

Cand apelam la un Make-Up Artist trebuie sa nu ne pripim si sa ne informam atent cu privire la conditiile de igiena pe care acesta le foloseste. Acest lucru poate fi in avantajul sau dezavantajul nostru. Colaborarea cu Make-Up Artistul privind machiajul profesional include pasi obligatori pe care acesta trebuie sa ii realizeze:

Sa se dezinfecteze pe maini prin spalare si prin aplicarea de solutii dezinfectante inainte de a incepe procedura de machiaj.

Sa dezinfecteze ustensilele, pensulele din par natural si sintetic, aerograful cu solutii speciale testate si aprobate, care sa indeparteze toti microbii si sa nu produca modificari ce pot afecta pielea sau sanatatea.

Sa foloseasca consumabile de unica folosinta precum bureti, pufuri, cotonete, q-tipuri, periute mascara, gene false, betisoare, benzi. Acestea nu se folosesc de la o persoana la alta deoarece pot provoca infectii sau boli de piele. Deasemenea acestea trebuie sa fie transportate si depozitate in ambalajul original, ferite de surse de microbi si virusi. Daca inainte de efectuarea machiajului, consumabilele intra in contact cu diverse suprafete sau cu podeaua, acestea nu trebuiesc folosite. Mascara fara solutie dezinfectanta incorporata nu se foloseste de la o persoana la alta, deoarece poate provoca infectii, conjunctivita sau alte boli grave. Daca observati ca aceste consumabile au fost folosite, refuzati folosirea lor pe tenul dumneavoastra.

Sa foloseasca produse cosmetice si de machiaj in recipiente cu dozaj, sa foloseasca ustensile speciale de extragere pentru a nu contamina produsul. Creionul de buze, ochi si sprancene nu se foloseste de la o persoana la alta fara a fi dezinfectat. Rujul/glosul nu se aplica direct din ambalaj pe buzele clientei, se dozeaza corespunzator si se aplica folosind o pensula dezinfectata. Folosirea direct din ambalaj a glosului, rujului poate provoca infectarea cu herpes, hepatita, boli de piele si infectioase. Fondul de ten nu se aplica direct din recipient folosind pensula, se extrage separat pe paleta si apoi se aplica cu pensula sau buretelul. Produsele pulbere precum blushul, pudra, iluminatorul, fardurile libere nu se aplica direct din recipient, se portioneaza pe paleta cu ajutorul spatulei si apoi se foloseste  o pensula curata.

Sa foloseasca solutii dezinfectante aplicate pe toate produsele compacte, astfel eliminand riscul contaminarii cu microbi a produselor. Produsele compacte precum pudra, blushul, iluminatorul sau fardurile nu se folosesc de la o persoana la alta fara a fi dezinfectate cu solutii speciale pe intreaga suprafata a produsului.

Zona ochilor si pielea sunt extrem de sensibile, iar contactul cu cosumabile, pensule murdare si produse contaminate poate avea efecte destul de periculoase.

Daca aveti vreo infectie pe piele sau mucoase, trebuie sa cereti ajutorul dermatologului si sa va tratati complet inainte de a apela la serviciile unui make-up artist. Sunt si persoane care ascund aceste infectii, unele pot fi vizibile, altele mai putin, de aceea un specialist trebuie sa-si ia toate metodele de preventie si dezinfectie posibile, pentru a nu infecta si alte persoane sanatoase. Orice Make up Artist care tine la statulul sau va tine cont de o igiena impecabila, dorind sa protejeze sanatatea clientilor, in cazuri extreme putand chiar refuza realizarea machiajului din dorinta de a nu imbolnavi si alte persoane sanatoase.

Deasemenea, daca apelati la un Make-Up Artist si acesta nu isi ia masuri de preventie, nu dezinfecteaza, foloseste consumabile si produse ce au mai fost folosite sau le aplica direct din recipientul original, fara a folosi dozarea, trebuie sa nu acceptati colaborarea cu acesta si sa stopati realizarea machiajului, deoarece va poate pune sanatatea in pericol. Evitati sa colaborati cu multi dintre cei care se numesc Make Up Artisti care nu se dezinfecteaza pe maini, nu dezifecteaza pensulele si ustensilele, nu folosesc metode si solutii pentru stoparea imprastierii microbilor si apelati la o persoana abilitata, care  sa va realizeze o imagine impecabila in conditii de maxima igiena. Toate aceste lucrurie le puteti observa solicitant o proba de machiaj.

In prezent aerograful este cea mai rezistenta si igienica metoda de machiaj, deoarece machiajul se realizeaza prin spreiere, avand beneficii uimitoare pentru o mireasa in ziua nuntii.

© Mirela Cristiana Dinu; 2014. Toate drepturile rezervate.

1 Comments

Leave a Comment